Energie solara – in curand si pentru Parlamentul Romaniei

Parlamentul face primii pasi spre aprovizionarea cu energie regenerabila. Saptamana aceasta conducerea Camerei Deputatilor a aprobat amplasarea unor panouri solare pe cladirea Casei Poporului. Se vizeaza obtinerea unei co-finantari de 50% din fonduri UE pentru acest proiect.

Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu declara:

Pe clădirea Palatului Parlamentului se vor amplasa mai multe panouri solare, termice, o instalaţie de trigenerare, adică aer condiţionat, apă caldă şi energie termică

Initiatorul acestui proiect este deputatul Iulian Iancu, presedintele comisiei de industrii si servicii. Proiectul sau presupune schimbarea tuturor instalatiilor si a echipamentelor de iluminat din interior, dar si a tuturor echipamentelor electronice:

Practic toate echipamentele electronice vor fi monitorizate şi controlate după un management inteligent al clădirii astfel încât odată încheiată activitatea ele să fie trecute în poziţia stand by sau închise. (…) O primă estimare este că am reduce cu 60% consumul de energie numai dacă am schimba toate lămpile şi consumatorii electrici din interiorul clădirii

Ideea cheie este că o dată implementat la nivelul Parlamentului, practic printr-un proiect de lege să fie obligate toate instituţiile de stat să folosească în clădiri astfel de tehnologii şi echipamente

Valoarea exacta a proiectului se va determina dupa realizarea studiului de prefezabilitate.

Noi suntem în faza ideii şi ne-am grăbit să o promovăm pentru că orice întârziere înseamnă în continuare o risipă

Cum v-ar suna titlul de „Furnizor oficial de energie regenerabila al Parlamentului Romaniei”?

Despre subiect au mai scris: Realitatea.net, Green Report , Adevarul si Energreen

Un răspuns

  1. Este o idee fantastica. Va doresc mult succes!

    Cu deosebita stima,

    Paul Ciobanu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: